Club sportiv rotile schimbarii

 
În  2013 în cadrul Asociației Club Sportiv Roțile Schimbării a fost înființată prima echipă de sportivi în fotoliu rulant din Prahova care practică o serie de sporturi adaptate, în special baschet.
Echipa de baschet în scaun rulant este formată din sportivi cu experiență dobândită la antrenamentele și demonstrațiile organizate de Fundația Motivation România. Ca activitate sportivă a acesteia, se pot menționa demonstrații de baschet în scaun rulant care au avut loc în noiembrie și decembrie 2013, în Ploiești, în incinta Sălii Sportului Olimpia și participarea în 2014 la ,,Turneul de baschet în scaun rulant ”, de la Piatra Neamț unde echipa s-a clasat pe locul III.  Tot în februarie 2014 sportivii prahoveni au avut o demonstrație în pauza meciului dintre Asesoft și Sluc Nancy.
 
În 2015 o parte dintre sportivi au participat Wings for Life Run 2015, un cros care are ca scop finanțarea activității de cercetare a afecțiunilor măduvei coloanei vertebrale și despre care puteți afla mai multe accesând http://www.sesprahova.ro/news/9/23/Experien-a-utilizatorilor-de-scaune-rulante-din-Prahova-la-Wings-for-Life-World-Run-2015.html.
 
Cea mai recentă demonstrație de baschet în scaun rulant a avut loc anul acesta, în luna iunie la Zilele Orașului Ploiești:
 
În prezent echipa de sportivi a asociației se antrenează la Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești sub îndrumarea instructorului sportiv Viorel Oprea.
 
 Foto: Lector Univ. Dr. Viorel Oprea, Universitatea de Petrol și Gaze, Ploiești.

Ultimele știri:

Parteneri